Traian Băsescu: “Este trafic de influenţă. Ceea ce spune Nicuşor Dan este pentru proşti”

loading...

“Da, este trafic de influenţă, dar aş vrea să lămurim puţin lucrurile. Este vorba despre o autorizaţie provizorie de construcţie, benefiaciarul autorizaţiei a zis că este pe moşia lui şi a făcut o construcţie de 400 de mp. Primăria l-a dat în judecată, nu ştiu de ce. Primăria sectorului nu avea nevoie de nicio hotărâre judecătorească. Ceea ce spune Nicuşor Dan este pentru proşti, procesul a rămas fără obiect, pentru că Primăria a desfiinţat construcţia provizorie” , susţine Traian Băsescu.

Citeşte şi: Traian Băsescu, despre Nicuşor Dan: Pentru o astfel de înregistrare, nepotul meu a făcut 3 ani de închisoare

“Nu avea ce să caute, nici ca parlamentar, nici ca om politic, nici ca cetăţean. Nu pot să spun că trebuie să iasă, este o chestiune a partidului, a lui. Eu vreau să avem o confruntare, el a interevenit pentru un om care a încălcat legea. Eu nu aşa vreau să ajung primar general, vreau să ajung într-o competiţie în care mă confrunt cu Nicuşor” , a declarat fostul preşedinte.

Nicuşor Dan, candidatul PNL, USR şi PLUS la Primăria Capitalei, apare într-o înregistrare în care se aude cum își folosește influența pentru a ajuta niște oameni de afaceri să nu fie sancționați de către Primăria Sectorului 4.

Dana Budeanu a făcut publică o înregistrare care ar putea dăuna grav candidaturii lui Nicușor Dan. Aceasta arată cum candidatul dreptei pentru funcţia de primar al Capitalei intervine pentru a împiedica luarea unor măsuri legale împotriva omului de afaceri Mihai Mitrache în relația cu Primăria Sectorului 4.

Sursa: RomaniaTV

Articolul Traian Băsescu: “Este trafic de influenţă. Ceea ce spune Nicuşor Dan este pentru proşti” apare prima dată în US24 NEWS.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *