Grecia introduce noi restricţii, din cauza creşterii masive a numărului cazurilor de COVID 19

loading...

Vizitele la spital şi la căminele de bătrâni sunt acum permise doar în cazuri excepţionale, în timp ce în baruri locurile sunt limitate pentru a se evita aglomerarea. În acest timp, clienţii în picioare, chiar dacă stau afară, nu vor mai fi serviţi, potrivit noilor reguli emise de autorităţi.

Nerespectarea regulilor ar putea conduce la o amendă de 150 de euro (176 dolari).

Canalele de televiziune greceşti au anunţat numeroase controale ale poliţiei în pub-uri şi în transportul public. Săptămâna trecută, guvernul a extins obligaţia de a purta masca incluzând magazinele şi transportul public.

În ultimele zile, numărul infecţiilor cu coronavirus a crescut constant. Miercuri au fost raportate 57 de noi cazuri. O zi mai târziu, numărul lor a fost de 65. Vineri au fost înregistrate 78.

În ultimele săptămâni, nepăsarea a fost observată în rândul populaţiei în Grecia, unde rata de infectare este scăzută în comparaţie cu alte ţări.

Grecia a înregistrat până în prezent 206 decese de coronavirus. În raport cu populaţia de 10,5 milioane de locuitori, acesta este unul dintre cele mai scăzute bilanţuri din Europa.

Citeşte şi: Doi români au fost depistaţi pozitiv cu COVID la intrarea în Grecia şi au fost plasaţi în carantină

Sursa: RomaniaTV

Articolul Grecia introduce noi restricţii, din cauza creşterii masive a numărului cazurilor de COVID 19 apare prima dată în US24 NEWS.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *