Alegeri locale 2020, Gabriela Firea: Îmi doresc o alianţă cu Pro România şi ALDE

loading...

Primarul general al Capitalei a recunoscut că au existat discuţii pentru o posibilă alianţă înainte de pandemia de coronavirus. 

“Am avut înainte de pandemie legate de perspectiva unor alianțe electorale. Avem puncte comune, sunt firește și câteva puncte care ne despart. Pandemia a oprit aceste discuții.

Până în acest moment nu avem un document semnat. Până la urmă, dacă avem idei comune, să le prezentăm oamenilor.

Eu întotdeuna m-am ferit de situația în care să putem fi interpretați ca fiind aroganți. Nu sunt o persoană arogantă. Chiar dacă PSD și-a revenit din punct de vedere al aprecierii publice, asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm pe tânjală. Dimineață s-ar putea să ne trzim cu un rezultat neașteptat.

Pentru București, îmi doresc o alianță cu Pro România și ALDE. Cei din dreapta nu vor decât să mă dea pe mine jos. Nu am văzut decât critici. Ei nu vorbesc decât de București, cred că cei din alte orașe s-ar simți ofensați”, a spus Gabriela Firea la B1. 

Gabriela Firea, despre data alegerilor locale

“Suntem într-un calendar modificat din cauza pandemiei și important a fost acum să protejăm populația. Agenda politică a trecut pe locul 3 pentru că toată lumea a fost angrenată în ceea ce privește sănătatea publică.

Din câte înțeleg de la juriștii din Parlament, nu mai pot fi prelungite mandatele aleșilor locali. Dacă avem ghinionul să trăim un val 2, categoric nu pot fi organizate alegeri.

Este nespecific să se organizeze în perioada sezonului estival. Măsurile în interiorul instituțiilor cred că vor fi menținute. Alegerile vor fi cu totul altfel decât până acum. Puțini sunt cei interesați acum de alegeri. Apetitul românilor este foarte mic, lumea este ingrijorată de propria sănătate, de ceea ce se va întâmpla cu economie.

Cred că va fi o prezență destul de mică în cazul în care se vor organiza la începutul toamnei. Este foarte greu de spus.

O consultare la nivelul Parlamentului va identifica și perioada propice pentru organizarea alegerilor locale și generale. (…)

Nu aș vrea să-mi iau responsabilitatea și să propun o dată pentru alegeri. M-aș bucura ca cei care vor propune și decide să-i consulte pe medici, să nu fie un calcul politicianist.

S-a discutat și despre septembrie și despre anul viitor. Cert este că fi aproape imposibil să se organizeze în sezonul rece. perioada sezonului rece este cea mai nepotrivită.

Câtă vreme suntem într-un cadru legal, cred că vor avea loc la finalul verii, începutul toamnei. Așa va fi din punct de vedere sanitar”, a mai precizat Gabriela Firea.

Citeşte şi Primăria Capitalei, anunţ important pentru cei care s-au înscris în programul de testare pentru coronavirus

Sursa: RomaniaTV

Articolul Alegeri locale 2020, Gabriela Firea: Îmi doresc o alianţă cu Pro România şi ALDE apare prima dată în US24 NEWS.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *